20 octombrie 2026
În cadrul programului educațional „Săptămâna Verde", aproximativ 20 de preșcolari, grupa mare, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 „Al. Marghiloman” din Buzău, însoțiți de educatoarele Lungu Andreea și Agapie Alina, au participat astazi la o activitate educațională, organizată la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Activitatea a urmărit familiarizarea copiilor cu mediul spitalicesc, diminuarea temerilor legate de vizita la medic și însușirea unor noțiuni elementare despre acordarea primului ajutor, prin metode interactive și adaptate vârstei lor.
Pe parcursul întâlnirii, cei mici au discutat despre cum pot depăși teama de medici, au participat la jocuri de rol, interpretând atât rolul medicului, cât și pe cel al pacientului, și au avut ocazia să descopere, printr-o vizită în unitatea spitalicească, o parte din activitatea personalului medical.
Un moment important al activității l-a constituit demonstrația practică susținută de Popa Maria, asistent medical în cadrul U.P.U.-SMURD, care le-a prezentat copiilor, cu ajutorul unui manechin, tehnici elementare de prim ajutor. Astfel, cei mici au putut descoperi, într-un mod interactiv și atractiv, cât de importante sunt cunoașterea și aplicarea corectă a măsurilor de prim ajutor.
La activitate au participat Baciu Tamara, asistent-șef U.P.U.-SMURD, și Dinu Alexandra, asistent social în cadrul U.P.U.-SMURD, care s-au implicat în desfășurarea acestei întâlniri educative, contribuind la crearea unui cadru prietenos, în care copiii au putut pune întrebări și afla informații noi despre activitatea din spital.
De asemenea, dr. Vasile Mădălin, directorul medical al spitalului și medic ortoped, le-a vorbit copiilor despre ortopedie, explicându-le, într-un mod atractiv și ușor de înțeles, ce presupune această specialitate medicală și cum contribuie medicii ortopezi la sănătatea oaselor și a articulațiilor.
La această acțiune a fost prezent și Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, care a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea activității, subliniind importanța unor astfel de inițiative pentru educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Astfel de inițiative demonstrează că educația pentru sănătate începe de la cele mai fragede vârste, prin experiențe concrete, dialog și colaborare între instituțiile de învățământ și cele medicale.
Adriana Bunilă